O aeronavă Boeing 787 Dreamliner aparținând companiei KLM, care efectua un zbor transatlantic a fost nevoită să se întoarcă din drum după ce opt din cele nouă toalete s-au defectat, informează Yahoo News.
Aeronava decolase luni, 12 februarie, din Amsterdam cu destinația Los Angeles, având 200 de pasageri la bord.
La scurt timp după decolare, însoțitorii de bord au realizat că doar o singură toaletă din cele nouă ale avionului mai funcționa.
Datele furnizate de Flightradar24 sugerează că piloții avionului au luat în calcul posibilitatea de a se întoarce la Amsterdam după aproximativ o oră de zbor – mărturie să cercul făcut de traiectoria avionului la nord de Marea Britanie.
Două ore mai târziu de acel moment, aeronava a efectuat o întoarcere deasupra Groenlandei și a revenit la Amsterdam.
KLM a înlocuit aparatul Boeing 787 cu un altul, care a decolat din Amsterdam cu nouă ore mai târziu decât era programat inițial.
Avionul ale cărui toaletele se defectaseră pare să fi fost reparat de mecanici peste noapte, deoarece a decolat spre Houston și s-a întors marți, conform datelor înregistrate de Flightradar24.
KLM nu a dorit să comenteze incidentul, la solicitarea Business Insider.
În aprilie anul trecut, 300 de pasageri ai companiei Austrian Airlines au fost nevoiți să își reprogrameze zborul după ce în cinci dintre cele opt toalete ale unei aeronave golirea rezervorului de apă nu funcționa cum trebuie.
Iar în 2018, un avion al operatorului Norwegian, care, în mod ironic, avea la bord 85 de instalatori, a trebuit să se întoarcă pe aeroport, tot din cauza toaletelor defecte.