Un blogger din Rusia, pus sub acuzare pentru că a prins pokemoni într-o biserică
Un blogger rus a fost pus sub acuzare fiindcă a prins pokemoni într-o biserică și a realizat o filmare pe care a pus-o ulterior pe internet. Procesul a început luni la EKaterinburg, în Munții Ural.
Tânărul de 22 de ani, Ruslan Sokolovksi, riscă să stea șapte ani după gratii pentru incitare la ură și insultă față de sentimentele religioase ale credincioșilor.
Tânărul a spus în fața tribunalului că nu se consideră vinovat de faptele sale fiindcă nu a avut intenția să jignească pe nimeni și că este dispus să își ceară scuze.
Băiatul s-a filmat în timp ce juca Pokemon Go în catedrala din Ekaterinburg, chiar în timpul slujbei. După ce a ieșit din biserică, a afirmat că îi pare rău că nu l-a prins pe "Pokemonul cel mai rar dintre toți: Iisus", potrivit Agerpres.
Filmarea a fost urcată pe Youtube și a strâns peste 1,6 milioane.
"Nu le-am cerut oamenilor să-mi privească videoclipurile", "Cine este Biserica ortodoxă pentru ca eu să mă căiesc în fața ei?", a mai spus tânărul.
Acesta a fost arestat la domiciliu la începutul lunii septembrie, însă nu a respectat condițiile.