Un bătrân de 67 de ani, lăsat de polițiști fără cutiile de Arbidol, medicamentul utilizat cu succes în Rusia și China, pentru tratarea COVID-19
În lipsa unor tratamente anti-COVID-19 puse la dispoziție cetățenilor, de autoritățile centrale sau locale, românii continuă să se îngrijească prin diverse mijloace. Printre acestea, achiziționarea de antivirale „pe sub mână”. Astfel, un bătrân în vârstă de 67 de ani a fost prins de poliție cu șase cutii de Arbidol, care i-au fost confiscate.
Cetățeanul din Bacău a fost prins în timp ce cumpăra 100 de pachete de țigări netimbrate, dar și medicamentul rusesc eficient împotriva gripei și a COVID-19. Fiecare cutie de Arbidol conținea câte zece capsule din medicamentul neautorizat pentru comercializare în România.
După preluarea cazului, organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunilor de deţinere si transport a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, informează Deșteptarea.
Umifenovir, comercializat sub numele de marcă Arbidol, este un medicament antiviral utilizat la scară largă în Rusia și China. Arbidolul nu este aprobat în Uniunea Europeană.
Arbidol, inaccesibil pentru cetățenii români, în farmacii. Parlamentarii îl cumpără de pe „piața neagră”
În noiembrie, George Simion (AUR) a dezvăluit faptul că parlamentarii români au acces liber la tratamente cu medicamente antivirale, precum Arbidol. În mare parte, acestea sunt achiziționate din Republica Moldova.
Și Marcel Ciolacu, liderul PSD, a confirmat faptul că a achiziționat Arbidol din piață, pentru tratarea COVID-19. Gigi Becali, care la sfatul medicilor săi și-a tratat toate persoanele apropiate cu Arbidol, a dezvăluit că statul român îl împiedică să aducă în țară aceste tratamente pentru bolnavi.
Între timp, medicii cer cu insistență guvernanților achiziționarea și distribuirea de medicamente antivirale. Astfel, va fi ridicată presiune din unitățile sanitare. Carmen Dorobăț, medic al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a confirmat problemele din spitale, pentru B1 TV.