Un pasager a murit la bordul unui avion care zbura pe ruta Burgas, Bulgaria-Liverpool, Anglia, iar aeronava a trebuit să aterizeze de urgență la Koln, în Germania.
Incidentul s-a întâmplat în 16 septembrie. Avionul a decolar din Burgas în jurul orei 13.00, iar după circa două ore de zbor, unui bărbat de la bord i s-a făcut rău, iar echipajul a anunțat o urgență medicală. Astfel, piloții au deviat către Koln, în Germania, informează știrileprotv.
Pasagerul a suferit un stop cardiac. Ceilalți călători și echipajul de la bord au încercat să îl resusciteze și să îl salveze, dar nu au reușit. Un echipaj medical a sosit la avion după ce acesta a aterizat într-o zonă izolată a aeroportului, dar nici acesta nu a reușit să salveze bărbatul.
Aeronava a decolat către Liverpool în următoarea seară.
Reprezentanții companiei aeriene au anunțat că zborul a fost amânat și au transmis condoleanțe familiei bărbatului decedat.