Un bărbat a murit de ciumă la scurt timp după ce a fost internat la spital: „Nu este o boală a trecutului”

Un bărbat a murit de ciumă la scurt timp după ce a fost internat la spital: „Nu este o boală a trecutului”
Sursa Foto: Hepta

Un bărbat din comitatul Lincoln, situat în partea de sud-est a statului american New Mexico, a murit de ciumă după ce a fost internat la spital, informează Departamentul de sănătate din New Mexico.

Acesta este primul deces confirmat în New Mexico din cauza acestei boli infecțioase, din 2021, informează oficialii din domeniu sănătății.

Bărbatul a murit de ciumă după ce a fost internat în spital, în New Mexico

În 2021, un bărbat din comitatul Torrance a murit tot de Ciumă. În 2020 au fost patru cazuri în New Mexico, dintre care unul fatal, în comitatul Rio Arriba.

Informațiile precum numele bărbatului, vârsta sau dacă era cetățean american nu au fost dezvăluite de autorități.

Doctorul Erin Phipps, medic veterinar de sănătate publică, spune că ciuma nu este o boală eradicată.

„Este aceeași bacterie care a provocat Moartea Neagră, care a decimat populația europeană. Circulă încă în zilele noastre. Oamenii nu realizează că (n.r. – ciuma) nu este o boală a trecutului. Avem cazuri în vestul Statelor Unite în fiecare an. Sperăm, prin creșterea gradului de conștientizare, să putem încuraja diagnosticarea precoce și tratamentul”, a spus Erin Phipps, potrivit ABC News.

Vecinii bărbatului decedat au fost contactați de departamentul de Sănătate din New Mexico pentru efectuarea unei evaluări de mediu în comunitate, ca să determine riscul de contaminare.

Anunțul cu privire la decesul bărbatului din New Mexico vine la doar o lună după ce un cetățean din Oregon a contractat ciumă, cel mai probabil, de la pisica familiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`