Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce ar fi dat 200 de lei unor persoane pentru a vota un anumit candidat. Unde a avut loc incidentul
Un caz revoltător a avut loc în Ilfov. Se pare că un bărbat ar fi dat 200 de lei unor persoane pentru a vota un anumit candidat. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore.
”Poliţiştii oraşului Măgurele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infractiunii de coruperea alegătorilor, ca urmare a unui denunţ formulat de către o femeie la data de 26 septembrie a.c. Din primele verificări a rezultat faptul că un bărbat ar fi oferit suma de 200 de lei la două persoane, pentru a vota un candidat”, a transmis IPJ Ilfov, citat de News.ro
De asemenea, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore pentrusăvârşirea infracţiunii sesizate și urmeazăca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetul,cu propuneri legale.