Un bărbat a cărui soție se afla la bordul avionului American Airlines 5342 a dezvăluit ultimele cuvinte ale mesajului primit de la soția sa chiar înainte de accidentul inexplicabil din Washington.
Hamaad Raza a dezvăluit că soția sa, în vârstă de 26 de ani, se afla la bordul zborului de la Wichita, Kansas, la Washington, când acesta s-a ciocnit cu un elicopter militar miercuri seara, chiar înainte de ora 21.00.
În urma incidentului, serviciile de urgență din oraș au fost mobilizate și caută pasagerii în râul Potomac de lângă aeroport.
„Mă rog doar ca cineva să o scoată din râu chiar acum, în timp ce vorbim. Pentru asta pot să mă rog, mă rog lui Dumnezeu”, a spus Raza, citat de Daily Mail.
Raza a dezvăluit că avionul era atât de aproape de aterizare încât soția sa i-a putut trimite un mesaj imediat înainte de accident.
„Mi-a trimis un mesaj că vor ateriza în 20 de minute. Restul mesajelor mele nu au fost livrate și atunci mi-am dat seama că s-ar putea întâmpla ceva”, a spus el.
La bordul avionului se aflau patru membri ai echipajului și 60 de pasageri, iar elicopterul transporta trei soldați într-un „zbor de antrenament”.
Oficialii nu au spus câte persoane au murit în accident, dar cadavrele a 30 de persoane au fost recuperate până acum. Autoritățile au sugerat că este posibil să nu existe supraviețuitori.