Un aviz ştiinţific favorabil vaccinurilor COVID ar putea fi dat de autoritățile europene înainte de Crăciun

Un aviz ştiinţific favorabil vaccinurilor COVID ar putea fi dat de autoritățile europene înainte de Crăciun

Agenţia Europeană a Medicamentului ia în calcul să emită – înainte de Crăciun – un aviz ştiinţific favorabil vaccinurilor-candidate împotriva covid-19 care îi va fi cerut, a anunţat miercuri directoarea executivă a EMA Emer Cooke, relatează Reuters.

Vaccinul ar putea fi autorizat înainte de Crăciun

”Dacă totul merge bine, sperăm să fim în măsură să avem o opinie pozitivă înainte de Crăciun”, a declarat într-un interviu acordat postului irlandez de radio RTEEmer Cooke.

Numărul vaccinurilor care ar putea fi autorizate în săptămânile viitoare în UE a crescut la trei, după ce laboratorul britanicAstraZeneca a publicat luni, după laboratoarele americanePfizer şi Moderna, rezultate favorabile ale unor teste clinice.

Obiectivul EMA este să dea o recomandare pozitivă în acelaşi timp cu Agenţia americană a medicamentului (FDA) – care mizează pe o decizie cu privire la vaccinul Pfizer la jumătatea lui decembrie, a declarat Emer Cooke.

”Ceea ce avem în acest moment sunt rezultate ale unor teste clinice şi ele sunt foarte pozitive. Însă, atât timp cât nu am studiat datele brute şi nu suntem siguri că ceea ce se spune corespunde realităţii, nu putem recomanda nimic marelui public din Europa”, a declaratEmer Cooke.

Ea a precizat că eficiența de 90% este foarte bună pentru un vaccin:

”Daţi-mi voie să spun că o eficienţă de 90% este foarte, foarte bună în cazul unui vaccin, iar prin urmare posibilitatea ca aceasta să fie confirmată în practică prin ceea ce vom constata în dosar ne face foarte optimişti”, a răspuns ea, întrebată despre rezultatul testelor celor trei laboratoare.

Ursula von der Leyen: Primii cetățeni din UE, vaccinați împotriva COVID-19 până la Crăciun

Ursula von der Leyen, Președintele Comisiei Europene, a declarat că primii cetățeni ai Uniunii ar putea fi vaccinați împotriva noului coronavirus până la Crăciun.

„Există în sfârșit o luminiță la capătul tunelului. Primii cetățeni europeni ar putea fi deja vaccinați până la sfârșitul lunii decembrie”, spune Președintele Comisiei Europene, citeazăAssociated Press.

Comisia Europeană lucrează deja la un al șaptelea contract cu un potențial furnizor de vaccin anti-coronavirus. Astfel, autoritățile europene pot achiziționa peste 800 de milioane de doze, mai mult decât populația blocului UE, care are în jur de 460 de milioane de locuitori.

Zilele trecute, oficialii de la Bruxelles anunțau semnarea unui contract de până la 160 de milioane de doze dintr-un vaccin experimental împotriva coronavirusului, dezvoltat de compania Moderna, despre care se spune că ar fi eficient în proporție de 94,5%.

De asemenea, Comisia Europeană a dat undă verde contractului pentru 300 de milioane de doze dinvaccinul împotriva COVID-19dezvoltat de compania germană BioNTech și Pfizer, care a fost descris de președintaUrsula von der Leyendrept „cel mai promițător” ser de până acum.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară