Un avion s-a prăbușit pe o plajă din Brazilia. Pilotul a murit pe loc (VIDEO)

Publicat: 10 01. 2025, 08:45
Sursa foto: freepik.com / @DC Studio

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o plajă din Brazilia, iar în urma impactului cu solul pilotul a murit pe loc. Întregul moment a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

Cum s-a produs tragedia

Aeronava a ratat aterizarea, a ieșit din perimetrul aeroportului, apoi a lovit solul în zona unui parc. A continua să avanseze pe sol și a lăsat în urmă o dâră de fum și flăcări până când s-a oprit pe nisip. Impactul a fost mult prea puternic, iar pilotul nu a reușit să supraviețuiască și a murit pe loc, conform știrileprotv.

La bordul avionului se aflau patru pasageri, printre care și doi copii, iar aceștia au fost extrași în viață din interiorul aeronavei. Au mai fost rănite 3 persoane care se aflau în parc în momentul în care avionul s-a prăbușit.

Aeronava decolase dintr-un oraș din centrul Braziliei și trebuia să ajungă în Sao Paolo. Încă nu se cunoaște cauza accidentului, dar ceea ce este sigur este că pista era umedă în urma ploii.