Un avion s-a prăbuşit în largul Insulelor Galapagos. Aeronava transporta 9 persoane

Un avion s-a prăbuşit în largul Insulelor Galapagos. Aeronava transporta 9 persoane
Image by Kev from Pixabay

Un avion de mici dimensiuni care transporta nouă persoane a amerizat de urgenţă, luni, în largul insulei ecuadoriene San Cristobal, din arhipelagul Galapagos, potrivit AFP.

„Nu există persoane dispărute sau morţi”

„Nu există persoane dispărute sau morţi”, a indicat protecţia civilă, adăugând că toate persoanele aflate la bord au fost recuperate „în stare bună de sănătate”, scrie Agerpes.

Avionul s-a prăbuşit în mare la aproximativ 1,6 kilometri de plaja Punta Carola, în San Cristobal. Aceasta este una dintre insulele populate situate în estul arhipelagului clasificat de UNESCO drept patrimoniu mondial al umanităţii pentru fauna şi flora sa unică.

Aeronava a amerizat la scurt timp după ce a decolat din San Cristobal spre insula Isabela, cea mai mare din Galapagos, situată mai la vest.

Avionul s-a scufundat

Ulterior, avionul s-a scufundat, a precizat un responsabil al pazei de coastă. Acesta a adăugat că marina şi autorităţile parcului „vor evalua impactul” accidentului asupra mediului.

„Luăm măsurile necesare pentru a conserva mediul marin şi de coastă”, a declarat într-o înregistrare video directorul regional al spaţiilor acvatice şi pazei de coastă a insulei, căpitanul Ramiro Armijos.

Conform protecţiei civile locale, cei nouă supravieţuitori, doi membri ai echipajului şi şapte pasageri, printre care o femeie şi doi copii, au fost transportaţi la spitalul din Puerto Baquerizo Moreno, capitala provinciei Galapagos, pentru control medical. Cel puţin un cetăţean chilian ar face parte din grupul de pasageri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`