UPDATE: Poliția columbiană a transmis că 76 de oameni au murit în accidentul aviatic. În aeronavă se aflau 72 de pasageri și nouă membri ai echipajului.
Potrivit presei locale, trei dintre membrii echipei braziliene de fotbal au supraviețuit.
Oficial, numărul supraviețuitorilor a ajuns la cinci.
UPDATE: Printre supraviețuitorii accidentului aviatic se numără și Ruschel, fundașul lateral al echipei. Acesta a fost transportat la spital cu răni la cap, dar conștient.
Noi date apărute în presă arată că, de fapt,doar șase dintre pasageri au supraviețuit.
UPDATE: Presa locală vorbește de 10 supraviețuitori, iar autoritățile columbiene au transmis că au început să transporte răniții la spitale. Printre supraviețuitori se numără și membri ai echipei de fotbal Chapecoense.
Totuși, intervenţia echipelor de salvare este îngreunată de condiţiile meteo precare din zona unde s-a petrecut accidentul. Armata a încercat să trimită un elicopter la fața locului, dar acesta nu a putut ajunge.
Piloţii au luat legătura cu turnul de control şi au raportat probleme electrice înainte de prăbuşire, se arată într-un comunicat al aeroportului.
Foto: twitter.com/360RadioCo
Foto: twitter.com/360RadioCo
UPDATE: Se pare că accidentul a avut loc în apropierea localităților La Ceja și La Union, ambele aflate în departamentul Antioquia.
Avionul decolase de pe aeroportul Viru Viru din Santa Cruz de la Sierra (Bolivia), unde a făcut se pare o escală tehnică, a susținut Mauricio Parodi, directorul Departamentului Administrativ al Sistemului de prevenire, atenționare și recuperare în caz de dezastru (Dapard) din Antioquia.
Un avion S-A PRĂBUȘIT în Columbia
#DIRECT_ONE_ipckxv#
Primarul oraşului Medellin, Federico Gutierrez, a declarat că aeronava s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă în apropiere de oraş, cu puţin timp înainte de miezul nopţii. Acesta a susținut că este posibil să existe supraviețuitori. Medicii intervin rapid la fața locului.
UPDATE: La bordul avionului se aflau 72 de pasageri și nouă membri ai echipajului. În aeronavă se aflau și membrii echipei de fotbal Chapecoense. Echipa urma să joace în finalele Cupei din America Latină, împotriva Atletico Nacional.
Avionul s-a prăbușit în timp ce se pregătea de aterizare pe Aeroportul Internațional Medellin din Columbia.Autoritățile spun că există supraviețuitori.
Membrii echipei de fotbal Chapecoense, printre pasagerii din avionul care s-a prăbușit în Columbia
#DIRECT_ONE_0kalxv#
Un avion cu 72 de persoane la bord s-a prăbușit în Columbia. Una dintre cauze ar fi fost lipsa de combustibil.
La bordul aeronavei se afla și o echipă de fotbal din Brazilia.
Deocamdată nu se știe dacă există supraviețuitori.