Un avion rusesc, amenințat în zbor de două avioane militare elvețiene: Rusia cere explicații de urgență

Un avion rusesc, amenințat în zbor de două avioane militare elvețiene: Rusia cere explicații de urgență
foto: reuters.com

Două avioane de luptă elvețiene au însoțit vineri un avion guvernamental rusesc ce se îndrepta spre Peru, pentru summitul APEC. Moscova a cerut ulterior socoteală Guvernului elvețian pentru această întâmplare, potrivit Reuters.

În avionul rusesc se aflau membri ai delegației și jurnaliști care trebuiau să ia parte la Forumul de cooperare economică Asia-Pacific, din Lima.

Au fost realizate mai multe fotografii și publicate pe rețelele sociale, care au surprins cele două avioane de vânătoare elvețiene din apropierea avionului rusesc.

''Vineri 18 noiembrie 2016, la puţin timp după ora 15:00, două avioane FA/18 ale Forţelor aeriene elveţiene au procedat la un control de rutină al unui avion de stat rus. Acest avion era anunţat. A fost vorba, aşa cum prevăd regulile Organizaţiei de Aviaţie Civilă Internaţională (OACI), despre verificarea identităţii avionului vizat'', a anunțat purtătorul de cuvânt al armatei elvețiene, Daniel Reist.

Autoritățile din Rusia au cerut explicații din partea Guvernului elvețian pentru a lămuri situația.

''Am cerut explicaţii Elveţiei cu privire la incidentul în care a fost implicat un avion al guvernului rus în spaţiul aerian elveţian'', a postat pe pagina de Twitter ambasadorul Rusiei la Berna.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`