Potrivit unui site dedicat aviației militare, o aeronavă a Forțelor Aerospațiale Ruse (VKS) s-ar fi prăbușit lângă Izium, în estul Ucrainei, la aproximativ 120 de kilometri până la la sud-est de Harkov.
Potrivit surselor ucrainene, Su-35S a fost doborât de apărarea antiaeriană ucraineană, deși acest lucru nu poate fi verificat momentan. A apărut un videoclip care arată aeronava, în flăcări, aterizând la sol, conform theaviationist.com.
Imaginile epavei unei aeronave ale Forțelor Aerospațiale Ruse (VKS) au început să circule online în după-amiaza (ora europeană) zilei de 3 aprilie 2022.
„În urmă cu câteva ore, apărarea antiaeriană ucraineană a lovit cel mai scump și mai nou distrugător rusesc, Su-35S. Și noi, eu împreună cu prietenul meu, ofițerul Iuri Kocevenko, am fost în apropiere și am dat peste locul faptei. Costul de export al unui Su-35S împreună cu armamentul este de până la 100 de milioane de dolari. De multe ori Putin a susținut personal că Forțele Aeriene Ucrainene au fost distruse complet, dar după cum vedem, Putin minte mereu”, a scris Butusov.
A Russian Sukhoi Su-35 downed near Izium pic.twitter.com/YmoasatJBP
— Illia Ponomarenko 🇺🇦 (@IAPonomarenko) April 3, 2022
We can see Russian domination in the air. pic.twitter.com/onNogXuBik
— Kriegsforscher (@OSINTua) April 3, 2022
#Изюм (окрестности) Харьковская обл., 03/04/22, пилот сушки катапультировался и пытался съебаться, вроде как, поймали https://t.co/hQQSI50mDB #всрф #потерьнет #RussianUkrainianWar pic.twitter.com/soPa8S2sXN
— Necro Mancer (@666_mancer) April 3, 2022
Russian aircraft reportedly shot down near Izyum pic.twitter.com/9y4DTZt68H
— OSINTtechnical (@Osinttechnical) April 3, 2022
Pilotul a supraviețuit în urma catapultării din aeronavă și a fost capturat de forțele ucrainene.
Guy Plopsky, specialist în aviația militară, a subliniat că fotografiile locului prăbușirii arată și ceea ce ar putea fi rămășițele unei rachete antiradiații Kh-31 (ARM). Aceasta înseamnă că ar fi fost însărcinat cu o misiune SEAD (Suprimarea Apărării Aeriene Inamice), pentru a dezactiva radarele sistemelor de apărare aeriană ale inamicului.