Un avion AirAsia s-a întors din drum din cauza unui zgomot suspect în cală. Nicio defecțiune nu a fost depistată

Publicat: 30 12. 2014, 11:15
Foto: bitinfos.com

Un avion AirAsia s-a întors din drum, marţi, în Thailanda din cauza unui zgomot suspect în cală, fără a fi depistată vreo defecțiune, informează AFP.

„Un pilot a auzit un zgomot în cala pentru bagaje” la scurt timp după decolarea din Bangkok, la sfârşitul dimineţii, a precizat un oficial al AirAsia.

„Piloţii au detectat o neregulă minoră în cală. Ca măsură de securitate, zborul a revenit pe aeroportul Don Mueang pentru o verificare detaliată. (…)Inginerii nu au descoperit nicio problemă care putea compromite securitatea”, a anunţat compania low-cost malaysiană, într-un comunicat.

Acest zbor intern thailandez operat de filiala thailandeză Air Asia, cu destinaţia Khon Kaen (estul Thailandei), a fost reprogramat mai târziu.

Niciun pasager nu şi-a anulat zborul, a precizat AirAsia.