Un autobuz a intrat „deliberat” într-o grădiniță din Canada. Doi copii au murit și alți șase au fost duși la spital (FOTO)

Publicat: 08 02. 2023, 23:50
Foto simbol: Pixabay

Un autobuz din sistemul municipal de transport a intrat într-o grădiniță din orașul canadian Laval, aflat în apropiere de Montreal, într-un incident soldat cu moartea a doi copii și cu rănirea altor șase, potrivit The Guardian.

Un autobuz a intrat „deliberat” într-o grădiniță din Laval, Canada

Șoferul autobuzului, un angajat în vârstă de 51 de ani al sistemului de transport public din Laval, a fost arestat pentru omucidere și conducere nesăbuită, a anunțat poliția.

„Credem că este deliberat, dar nu știm motivul”, a declarat șeful poliției din Laval, Pierre Brochet.

Primarul orășelului, Stephane Boyer, a precizat că șoferul lucra pentru Societatea de transport din Laval de 10 ani și nu are incidente la dosar.

Cei șase copii care au fost transportați la spital nu sunt în situații care să le amenințe viața, a menționat poliția.

Oamenii legii nu au oferit detalii despre vârstele victimelor, însă la acea grădiniță merg în jur de 80 de copii cu vârste mai mici de 5 ani, potrivit Canadian Broadcasting Corp.

Poliția a demarcat un perimetru în jurul clădirii, iar părinții care veneau speriați spre grădiniță au fost direcționați către o școală primară din apropiere. Au fost aliniate zeci de vechicule ale poliției și serviciilor de urgență pentru a bloca drumul ce duce spre grădiniță.

Un localnic susține că s-a grăbit la locul incidentului și că el și trei părinți au reușit să îl prindă pe șofer, despre care spune că a coborât din autobuz, s-a dezbrăcat de toate hainele și a început să țipe.

„Primul lucru pe care l-a făcut după ce a deschis ușa autobuzului a fost să-și scoată toate hainele (…). Pur și simplu țipa; nu au ieșit cuvinte din gura lui”, a declarat Hamdi Benchaabane.