Un autobuz din sistemul municipal de transport a intrat într-o grădiniță din orașul canadian Laval, aflat în apropiere de Montreal, într-un incident soldat cu moartea a doi copii și cu rănirea altor șase, potrivit The Guardian.
Șoferul autobuzului, un angajat în vârstă de 51 de ani al sistemului de transport public din Laval, a fost arestat pentru omucidere și conducere nesăbuită, a anunțat poliția.
„Credem că este deliberat, dar nu știm motivul”, a declarat șeful poliției din Laval, Pierre Brochet.
Primarul orășelului, Stephane Boyer, a precizat că șoferul lucra pentru Societatea de transport din Laval de 10 ani și nu are incidente la dosar.
#UPDATE: Two children have tragically lost their lives after a bus was crashed into a daycare in Laval. We send our deepest condolences to the victims' families. pic.twitter.com/0RsnW0Z7hu
— Canada Proud (@WeAreCanProud) February 8, 2023
Cei șase copii care au fost transportați la spital nu sunt în situații care să le amenințe viața, a menționat poliția.
Oamenii legii nu au oferit detalii despre vârstele victimelor, însă la acea grădiniță merg în jur de 80 de copii cu vârste mai mici de 5 ani, potrivit Canadian Broadcasting Corp.
Poliția a demarcat un perimetru în jurul clădirii, iar părinții care veneau speriați spre grădiniță au fost direcționați către o școală primară din apropiere. Au fost aliniate zeci de vechicule ale poliției și serviciilor de urgență pentru a bloca drumul ce duce spre grădiniță.
#BREAKING: FIVE people are injured after a bus crashed into a daycare in Laval with some reports saying it may have been ON PURPOSE. pic.twitter.com/HjR8Zvg1Jl
— Canada Proud (@WeAreCanProud) February 8, 2023
Un localnic susține că s-a grăbit la locul incidentului și că el și trei părinți au reușit să îl prindă pe șofer, despre care spune că a coborât din autobuz, s-a dezbrăcat de toate hainele și a început să țipe.
„Primul lucru pe care l-a făcut după ce a deschis ușa autobuzului a fost să-și scoată toate hainele (…). Pur și simplu țipa; nu au ieșit cuvinte din gura lui”, a declarat Hamdi Benchaabane.