Un american stabilit la Berlin, prima persoană din istorie care s-a vindecat de SIDA

Un american stabilit la Berlin, prima persoană din istorie care s-a vindecat de SIDA
Foto: dailymail.co.uk

Timothy Ray Brown, un american stabilit în Berlin, poate fi considerat omul-miracol, pentru că a reușit să învingă HIV, pentru prima oară în istorie. Pacientul „berlinez”, aşa cum a fost numit în presă, spune că nu vrea să fie singura persoană vindecată de SIDA. Cazul lui este sursă de inspirație pentru cercetători din toată lumea.

Totul a început în urmă cu 8 ani, însă Timothy era deja infectat de 11 ani cu HIV și lua medicamente. A început să se simtă foarte rău, pentru că, pe lângă SIDA, a făcut leucemie.

După ce şedinţele de chimioterapie nu i-au mai fost de folos, lui Timothy i s-a făcut un transplant de măduvă, tratamentul obișnuit pentru leucemie. A renunţat la medicamentele pe care le lua pentru a trata HIV, însă nivelul celulelor nu a crescut aşa cum se aşteptau medicii. I s-au făcut analize şi s-a descoperit că virusul există, însă nu se poate multiplica.

Potrivit cercetătorilor, există 3 ipoteze prin care încearcă să explice cum pacientul „berlinez”, aşa cum a fost poreclit de presă, ar fi putut să se vindece de HIV. Prima este că în momentul iradierii pentru transplant, au fost distruse majoritatea celulelor infectate. A doua variantă: celulele transplantate au interpretat celulele gazdei ca elemente străine şi au forţat sistemul imunitar să le distrugă. A treia variantă este că totul a avut legătură cu donatorul, iar oncologul lui Brown a căutat o persoan cu o mutaţie genetică care dezactivează virusul.

Acum, cazul este o sursă de inspiraţie pentru cercetătorii care încearcă să descopere cauzele vindecării.

Timothy Ray Brown spune că nu vrea să fie singura persoană care a scăpat de HIV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)