Un american a stat 37 de ani la închisoare, deși era nevinovat. Ce despăgubiri va primi (VIDEO)
Un american care a fost închis 37 de ani pentru un viol și o crimă pe care nu le comisese va primi despăgubiri de 14 milioane de dolari, în trei rate, până în 2026, informează CNN.
Cazul americanului care a stat 37 de ani în închisoare pe nedrept
ONG-ul Innocence Project of Florida, care a sprijinit cazul lui Robert DuBoise, a susținut că în timpul procesului inițial nu au existat probe fizice sau circumstanțiale care să-l lege pe bărbat de violarea și uciderea Barbarei Grams (19 ani).
Înainte să fie condamnat, în august 1983, DuBoise a fost transportat la închisoarea din Hillsborough, iar un informator de acolo a depus o mărturie mincinoasă în care spunea că acesta i-ar fi mărturisit crima.
DuBoise a fost exonerat în august 2020, după ce probele ADN i-au indicat pe Amos Robinson și Abron Scott, doi indivizi închiși deja pe viață pentru o crimă comisă în 1983.
După 37 de ani de detenție, Robert DuBoise, acum în vârstă de 60 de ani, va primi despăgubiri de la orașul Tampa deoarece a stat închis pe nedrept.
Orașul trebuie să-i achite banii în trei tranșe, până în 2026. Iar el trebuie ca în maxim zece zile de la primirea primei tranșe să-și retragă plângerea pentru condamnare nedreaptă.
Bărbatul condamnat pe nedrept: Asta se întâmplă când poliția inventează dovezi
„Am stat 37 de ani închis pentru fapte pe care nu le-am făcut. Asta se întâmplă când poliția se concentrează pe omul greșit, inventează dovezi care să-i susțină teoria și nu anchetează ca să afle adevărul. Vieți sunt distruse și comunitățile sunt mai puțin sigure”, a susținut Robert DuBoise.