Un adolescent a intrat în cartea recordurilor pentru cea mai tânără persoană care a vizitat toate țările din Europa / Cât a durat călătoria acestuia
Un adolescent din California a realizat că nu este niciodată „prea devreme” pentru a-ți îndeplini visurile şi a decis să pornească într-o călătorie demnă de Cartea Recordurilor, în jurul Europei. Rio Matsuoka a devenit cea mai tânără persoană din lume care a vizitat fiecare țară din Europa la vârsta de doar 18 ani, potrivit Guinness World Records.
Rio Matsuoka a vizitat fiecare țară din Europa, la doar 18 ani
Adolescentul, originar din SUA, şi-a început turneul european la vârsta de 18 ani, în Islanda şi l-a încheiat, ceva vreme mai târziu, în Malta, după ce a vizitat toate cele 44 de ţări europene, a anunţat Guinness World Records. Băiatul a călătorit singur pe toată durata excursiei, pe care și-a planificat-o singur. Totuși, și-a făcut o mulțime de prieteni pe parcurs, pe care speră să-i revadă curând, potrivit alephnews.ro.
,,Spuneam familiei mele că aș vrea să călătoresc în Europa după ce termin liceul și, în timp ce făceam câteva cercetări, mi-am amintit că cineva a bătut recordul mondial pentru cea mai tânără persoană care vizitează fiecare țară din lume. Mi-am dat seama că pot face ceva similar cu Europa”, a declarat tânărul din California pentru Guinness World Records.
Întrebat despre care au fost cele mai mari obstacole din toată această experiență, adolescentul a spus că restricțiile din pandemie i-au creat câteva complicații.
„Cele mai mari provocări cu care m-am confruntat au fost probabil toate complicațiile care au venit din cauza problemelor geopolitice şi cele legate de pandemie”, a spus tânărul.
Călătoria tânărului prin toată Europa a durat 101 zile
Adolescentul de doar 18 ani a reușit să viziteze țările din Europa, în nu mai mult de 101 zile, scrie Guinness World Records.
Rio a călătorit prin Europa de Vest cu trenul, în cea mai mare parte a Europei de Est cu autobuzul și a zburat cu avionul doar în câteva țări, precum Rusia și Marea Britanie, potrivit observatornews.ro.
Matsuoka, care lucrează în prezent ca voluntar pentru mai multe organizaţii nonprofit din Ucraina, a spus că intenţionează să doboare mai multe recorduri mondiale în viitor, adaugă sursa citată.