Un adolescent a fost condamnat la închisoare, după ce l-a insultat pe președintele Recep Tayyip Erdogan

Un adolescent a fost condamnat la închisoare, după ce l-a insultat pe președintele Recep Tayyip Erdogan
Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Nu de mult, tribunalul pentru minori Gazionmanpașa din Istanbul a condamnat un tânăr de 14 ani la cinci luni de închisoare, pentru „insultarea președintelui”, conform G4Media.

Adolescentul ar fi fost reclamat la Centrul de comunicare prezidențială (CIMER), în urma unor comentarii dintr-un grup de WhatsApp, acesta atacând „onoarea și demnitatea președintelui”.

Tânărul de 14 ani a fost condamnat la 5 luni de închisoare

Deși avocatul președinției a declarat că nu a depus nicio plângere, instanța l-a condamnat pe copil la un an de închisoare, sentință pe care a redus-o la cinci luni pe motiv că acesta este minor și avea „un comportament bun”.

Copilul nu va executa pedeapsa cu închisoarea, pentru că instanța a decis să amâne anunțarea verdictului. Un raport despre copil a fost întocmit de medicina legală, în care se spune că abilitatea tânărului de a percepe semnificația juridică a fost destul de dezvoltată în timpul „infracțiunii”, când avea 13 ani.

Anul trecut, 1.075 de copii au fost trimiși în judecată pentru acuzațiile de „insultarea președintelui”, „insultarea semnelor suveranității statului”, „insultarea națiunii turcești”, „insultarea statului Republicii Turcia, a instituțiilor și organelor statului”.

De obicei, instrumentul utilizat de autoritățile de la Ankara pentru a-i pedepsi pe criticii guvernului sunt acuzațiile de insultă, care se referă la comentariile despre președinte.

În 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că infracțiunea de „insultare a președintelui” reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului și a libertății de exprimare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`