Ultimatumul impus de Israel a expirat. Crește îngrijorarea legată de ofensiva terestră din Gaza

Publicat: 14 10. 2023, 08:24
Actualizat: 14 10. 2023, 10:37
sursă foto: captură YT

Armata israeliană pregăteşte o ofensivă terestră şi a ordonat evacuarea a peste un milion de palestinieni din nordul Fâşiei Gaza. Ultimatumul pentru populația din această zonă a expirat, sâmbătă, la ora 06:00, astfel că atacul poate începe în orice clipă.

ONU i-a cerut imediat Israelului să anuleze ordinul, subliniind pericolul unei „situaţii catastrofale”

Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au declarat că nu vor ataca ruta de evadare marcată pe o hartă până în acel moment, într-o postare scrisă în arabă pe X.

Locuitorii din Beit Hanun ar trebui să meargă la Khan Yunes, se arată în comunicat, adăugând că vor urma instrucţiuni suplimentare. Ultimatumul a fost prelungit cu câteva ore, de vineri noapte până sâmbătă dimineață la ora 06:00.

Armata israeliană le ceruse inițial locuitorilor din Gaza să își părăsească locuințele până la ora 20:00. Hamas a anunțat că 13 ostatici israelieni și străini au fost uciși în ultimele 24 de ore.

Hamas deține cel puțin 120 de ostatici: Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au dat recent o actualizare despre situația ostaticilor. “La acest moment, IDF a confirmat că peste 120 de civili sunt ținuți ostatici în Gaza de organizația teroristă Hamas”, se arată într-o postare pe X, rețeaua socială cunoscută anterior ca Twitter.

Mii de persoane au manifestat în centrul New York-ului pentru a cere încetarea „colonizării israeliene”, vineri, şi a denunţa sprijinul Statelor Unite pentru Israel, exprimându-şi totodată temerile faţă de operaţiunile militare din Fâșia Gaza.

„Încercăm să nu lovim civilii”: Purtătorul de cuvânt al Forţelor Armate ale Israelului, Jonathan Conricus, a susținut că civilii palestinieni din Fâșia Gaza nu sunt duşmanii statului evreu şi că armata încearcă să nu lovească civili sau infrastructura civilă.

„Încercăm să facem ceea ce trebuie, încercăm să evacuăm civili pentru a minimiza riscul pentru ei”, a precizat acesta. „Toate acestea sunt opera Hamas – noi răspundem la situaţie. Încercăm să nu lovim civilii sau infrastructura lor”, a mai spus Jonathan Conricus.