Ultima zi pentru depunerea candidaturilor la alegerile locale. Cum arată calendarul și cine s-a înscris în cursa pentru Primăria Capitalei
Calendarul anunțat de către Autoritatea Electorală Permanentă arată că marți, 18 august, se încheie termenul pentru depunerea candidaturilor la alegerile locale. Dacă data de 24 august a fost stabilită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor, campania electorală care precede scrutinul se încheie în 26 septembrie, iar votul începe în 27 septembrie, la ora 7, și se încheie în aceeași zi, la ora 21.
Ultima zi pentru depunerea candidaturilor la alegerile locale.Cine s-a înscris în cursa pentru Primăria Capitalei
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei în exercițiu, dorește să obțină un nou mandat la alegerile pentru cel mai votat scaun de edil din țară.
„Ce am făcut în acești patru ani? Am preluat un oraș în care nu se mai muncea pe niciun șantier, am finalizat absolut toate obiectivele de investiții în infrastructura mare, pe care le-am preluat la 10% și le-am finalizat. Am început, de asemenea, și alte proiecte noi. Nu îmi este rușine cu activitatea mea. Bineînțeles, întotdeauna este loc de mai bine și sunt o perfecționistă, și îmi doresc să fac cât mai bine lucrurile. Fiecare candidat va veni în fața bucureștenilor cu propria personalitate, cu ce a făcut și cu ce nu a făcut în viață, și cu ce știe să facă mai departe pentru Capitală, care are nevoie de foarte multe investiții în continuare. Din nefericire, bugetele alocate prin Legea bugetului de stat nu sunt suficiente comparativ cu complexitatea și numărul mare de proiecte necesare în Capitală”, a declarat Gabriela Firea.
Unul dintre contracandidații săi este independentul Nicușor Dan, omul în jurul căruia PNL și USR-PLUS au construit formula comună pentru Capitală.
„Am făcut o radiografie a transportului în comun direct de pe teren. Se vede cu ochiul liber de ce avem traficul imposibil din București. Pentru că soluțiile alese n-au avut viziune și coerență peste tot. Am ales cele mai importante trasee de pe inelul median al Capitalei.
Frecvența tramvaielor este prea mică pentru volumul de călători, acestea petrec prea mult timp așteptând să treacă intersecțiile, iar dezvoltarea inelului median a fost realizată incomplet, fără a se lua în calcul și mijloacele de transport în comun.Deși avem un depou modernizat, găsim pe trasee tramvaie care și-au depășit de mult durata de viață. Lucruri care trebuie să se schimbe urgent pentru a descongestiona traficul bucureștean!Vestea bună e că am găsit soluții la specialiști, știm de unde gasim resursele și vom putea să schimbăm lucrurile cu o nouă administrație și o nouă mentalitate”, spunea Nicușor Dan.
Un alt politician care intenționează să obținădispută mandatul de primar general al Capitalei este fostul președinte Traian Băsescu, cel care a mai câștigat acest scrutin în două rânduri.
„Marile partide vor să transforme campania într-una politică. Bucureștiul are nevoie de proiecte. Candidatul trebuie să convingă populația că e un candidat care poate să scoată Bucureștiul cu o viteză accelerată din situația de băltire a calității vieții în care e acum către o situație în care să fie pe un trend crescător calitatea vieții. Aici e toată cheia. Dacă cineva va vrea să facă politică în campanie, nu mă va avea partener. Dacă cineva va vrea să discute problemele Capitalei, sunt aici pregătit: știu ce trebuie făcut în București și sunt gata să trec din nou prin zona adminstrativă”, afirma Traian Băsescu.
Printre cei care și-au mai depus până acum candidatura la Primăria Generală a Municipiului București se mai numără Ilan Laufer din partea Platformei Social Liberale, respectiv Viorel Cataramă, liderul partidului Dreapta Liberală. Lor li s-ar putea adăugaCălin Popescu-Tăriceanu, președintele ALDE, care s-ar putea înscrie formal în cursă marți, de la ora 11:30, potrivit News.ro.
Care sunt principalele repere ale calendarului anunțat de AEP
- 2 august – constituirea Biroului Electoral Central;
- 7 – 11 august: perioada de înregistrare a alianţelor electorale;
- 7 – 18 august – perioda de depunere a candidaturilor;
- 8 august – constituirea birourilor electorale de circumscripţie;
- 24 august – rămânerea definitivă a candidaturilor;
- 22 septembrie – tipărirea buletinelor de vot;
- 22 septembrie – desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora, prin tragere la sorţi computerizată;
- 26 septembrie, ora 7:00 – încheierea campaniei electorale;
- 27 septembrie, ora 7:00 – începerea votării;
- 27 septembrie, ora 21:00 – încheierea votării.