Externe
Olly Robbins, negociatorul-șef pentru Brexit din Marea Britanie, susține că parlamentarii din arhipelag au de ales între două scenarii: fie adoptă acordul încheiat de premierul Theresa May cu liderii statelor din Uniunea Europeană, fie extind termenul de despărțire, care a fost fixat pentru data de 29 martie, potrivit Reuters preluat de Agerpres.
„Problema este dacă Bruxellesul va fi clar asupra termenilor extinderii. În cele din urmă, probabil că ne vor da o extindere”, a spus Robbins, într-un bar britanic, fiind auzit de un corespondent al canalului ITV.
Acesta a precizat că Robbins se aşteaptă ca parlamentarilor să li se prezinte în martie un acord reexaminat privind Brexitul sau o amânare semnificativă a retragerii din UE.