UE va adopta noi sancțiuni împotriva Belarusului pentru criza de la frontiera comună (VIDEO)

Publicat: 15 11. 2021, 11:06
Foto: Twitter / NEXTA

Șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a confirmat că vor fi introduse noi sancțiuni împotriva Belarusului, sancțiuni ce vizează persoanele și entitățile implicate în criza migranților de la frontiera cu Polonia. Noile măsuri ar urma să fie adoptate luni la Consiliul Afaceri Externe, reuniunea la care participă și ministrul Bogdan Aurescu.

Noi sancțiuni UE împotriva Belarusului pentru criza de la frontiera comună

Într-un interviu pentru publicația franceză Journal du Dimanche, șeful diplomației europene a precizat că sancțiunile ar urma să fie convenite la CAE, eveniment ce se desfășoară luni în capitala UE, transmite Politico.

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko este acuzat că aduce migranți din Irak, din Siria și din alte țări la frontiera cu Polonia pentru a orchestra o nouă criză pe continent. Liderii UE și NATO au denunțat mișcarea Minskului drept „un atac hibrid”.

Josep Borrell spune că miniștrii de externe din UE sunt gata să semneze un cadru legal pentru a extinde sancțiunile, iar acestea vor viza inclusiv companii aeriene și agenții de turism implicate în transportul migranților către Belarus.

Totodată, vor fi vizați 30 de oficiali din administrația Lukașenko bănuiți că ar fi implicați în criza migranților de la frontiera belaruso-polonă.

Criza provocată de Belarus și acumularea de trupe ruse de la frontiera estică a Ucrainei, spune șeful politicii externe a UE, a subliniat nevoia unei mai bune integrări europene pe zona de apărare.

„Europa este în pericol și europenii nu realizează acest lucru”, a spus Josep Borrell în același interviu. „Lumea de astăzi… nu mai este guvernată de dorința de pace și bunăvoință. Încă avem conflicte de putere între carnivori în locuri în care ierbivorii au șanse mici să supraviețuiască”, a continuat înaltul oficial european.

Iminența unor noi sancțiuni a fost confirmată și de ministrul polonez de externe, Piotr Wawrzyk, care a salutat unitatea națiunilor europene și a SUA în acțiunile împotriva regimului Lukașenko.

Chiar și Marea Britanie spune că își va sprijini aliații europeni.

„Regatul Unit nu se va uita în altă parte”, a fost mesajul secretarului britanic pentru afaceri externe, Liz Truss, într-o declarație pentru The Telegraph. „Vom rămâne alături de aliații noștri din regiune, care se află la frontiera libertății”, a mai afirmat Liz Truss, care a vorbit și despre „responsabilitatea clară” pe care o are Federația Rusă în actualul context.