UE se mărește: Croația va deveni stat membru în iulie 2013

UE se mărește: Croația va deveni stat membru în iulie 2013

Uniunea Europeană a anunţat că pe 1 iulie 2013 Croaţia va deveni cel de-al 28-lea stat membru, relatează AFP. Potrivit textului documentului adoptat vineri la Bruxelles, semnarea tratatului de aderare ar urma să aibă loc până la sfârşitul acestui an.

“Acesta este un pas înainte atât pentru noi, cât şi pentru celălalte membre europene”, a declarat Comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger.

Astfel Croaţia va deveni membru al Uniunii Europene şi a doua ţară din fosta Iugoslavie, după Slovenia, care aderă la forul comunitar.

Potrivit sursei precizate, negocierile pre-aderare cu Zagrebul au durat mult timp din cauza reformelor cerute de Bruxelles în domeniul justiţiei, al luptei împotriva corupţiei şi din cauza crimelor de război.

“Nu aş fi crezut în urmă cu un an că ţara va putea adera la UE. Însă în decurs de un an, reforma sistemului judiciar a fost completată, într-o manieră ireversibilă”, a declarat comisarul European Viviane Reding.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`