Două aeronave cu ajutoare de urgență au aterizat duminică la Damasc pentru sprijin suplimentar din partea UE pentru populația siriană afectată de cutremur.
Astfel, au fost livrate ajutoare de primă necesitate precum corturi de iarnă, adăposturi și echipamente de încălzire, informează Comisia Europeană.
Deși sunt primele aterizări la Damasc de acest fel, acestea fac parte dintr-o serie de zboruri care livrează ajutoare poporului sirian din rezervele umanitare ale UE din Brindisi și Dubai, atât în zonele controlate de guvern cât și în cele neguvernamentale, prin mobilizarea capacității europene de răspuns umanitar – menționează Calea Europeană.
Din capacitatea totală, 225 tone sunt din rezervele umanitare proprii ale UE, în valoare de 1,1 milioane de euro.
As part of an 🇪🇺 humanitarian air bridge for #Syria, 2 ✈️ with emergency aid just landed in Damascus, to provide further support for the Syrian people impacted by the #earthquake. The aid will be delivered to the people in need in cooperation with our humanitarian partner @ifrc. pic.twitter.com/YcCO2qELkn
— Janez Lenarčič (@JanezLenarcic) February 26, 2023
Alte 15 țări europene – Austria, Bulgaria, Cipru, Germania, Grecia, Finlanda, Franța, Italia, Letonia, Norvegia, Polonia, România, Suedia, Slovacia și Slovenia – au oferit asistență pentru Siria, ca răspuns la activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE la 8 februarie, ce includ corturi, paturi, pături, încălzitoare, obiecte de igienă, generatoare, alimente sau medicamente.
O aeronavă C – 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat luni, 27 februarie, o misiune de asistență umanitară internațională în sprijinul sinistraților sirieni, conținând medicamente și produse medicale.
Donația, prin intermediul Ministerului Sănătății, este din partea unor companii precum Zentiva Group, Antibiotice Iași și Terapia S.A. iar o echipă de protecție civilă a UE se află la Beirut pentru a coordona livrarea de ajutoare în Siria.
UE a acordat un ajutor umanitar în valoare de 10 milioane euro, inclusiv 3,9 milioane de euro sub formă de fonduri noi și peste 6 milioane de euro realocate pentru proiectele umanitare în curs de desfășurare; ajutorul umanitar al UE funcționează în Siria de 12 ani și a furnizat ajutoare peste tot, pe baza principiilor umanitare, menționează sursa citată.