UE, îngrijorată după ce poliția turcă a descins la două televiziuni ale opoziției

Publicat: 28 10. 2015, 17:09
Foto: breitbart.com

Uniunea Europeană s-a arătat îngrijorată de situația din Turcia, acolo unde poliția a descins la două posturi de televiziune apropiate opoziției, informează AFP, citată de Agerpres.

Forțele de ordine au luat cu asalt sediile televiziunilor Bugun TV și Kanalturk chiar în direct în fața camerelor. Posturile au ca firmă-mamă holdingul Koza-Ipek, apropiat de imamul Fetullah Gulen. Acesta a devenit principalul adversar al președintelui turc Erdogan după izbucnirea imensului scandal de corupție în iarna lui 2013 care l-a vizat pe Erdogan și anturajul său.

Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa salariații care apărau sediile, apoi au forțat intrarea în clădire. Acțiunea s-a putut vedea în imaginile transmise de Bugun TV pe site-ul său. Mai multe ciocniri au avut loc între deputații din opoziție și polițiști.
Controlul a fost preluat cu forța de un grup de administratori și de polițiști, în ciuda opoziției redactorului-șef.

”UE este preocupată de ceea ce am auzit ieri și astăzi. Situația ce vizează holdingul Koza-Ipek este îngrijorătoare și vom continua să o urmărim îndeaproape. a fel ca orice țară care își negociază aderarea (la UE), Turcia trebuie să se asigure că respectă drepturile omului, inclusiv libertatea de exprimare, conform Convenției europene pentru drepturile omului. Vom continua să ridicăm problema privind libertatea de exprimare (în discuțiile) cu autoritățile turce”, a declarat Catherine Ray, purtătorul de cuvânt pentru afaceri externe al UE.

Alegerile legistative anticipate urmează să se desfășoare duminică, iar UE se așteaptă ca acestea ”să fie conforme standardelor democratice internaționale”.

Pe de altă parte, Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, pare să mai tempereze exigențele în ceea ce privește drepturile omului în Turcia, deoarece cooperarea acestei țări este necesară în vederea opririi afluxului de imigranți care continuă încă să afecteze Europa.