UE îndeamnă Iranul să facă "progrese rapide" în dosarul nuclear

UE îndeamnă Iranul să facă "progrese rapide" în dosarul nuclear
Uniunea Europeană (UE) a îndemnat luni Iranul să facă "progrese rapide" în dosarul nuclear, la o zi după învestirea preşedintelui Hassan Rohani.Rohani a reafirmat că occidentalii nu vor putea "să facă...

Uniunea Europeană (UE) a îndemnat luni Iranul să facă „progrese rapide” în dosarul nuclear, la o zi după învestirea preşedintelui Hassan Rohani.

Rohani a reafirmat că occidentalii nu vor putea „să facă poporul iranian să cedeze prin sancţiuni şi ameninţări cu războiul”.

Acesta a precizat că „singura soluţie de a vorbi cu Iranul este dialogul pe un picior de egalitate”, scrie AFP.

„Am luat notă de propunerile noului preşedinte. Sperăm că noul Guvern iranian este pregătit să facă progrese rapide pentru a răspunde îngrijorărilor internaţionale în legătură cu programul său nuclear şi să se angajeze în mod contructiv faţă de propunerile Grupului 5+1 privind câştigarea încrederii”, a declarat într-o întâlnire cu presa Michael Mann, un purtător de cuvânt al Reprezentantei UE pentru Politică Externă Catherine Ashton.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`