UE ia în calcul mai multe variante pentru gazoductul South Stream, printre care şi Coridorul Sudic
Uniunea Europeană ia în calcul mai multe variante pentru gazoductul South Stream, proiect abandonat de Rusia.
Una dintre aceste variante ar fi transportarea gazului din Azerbaidjan prin Turcia, în condiţiile în care România, Bulgaria şi Grecia au semnat un acord de cooperare în domeniu.
„Avem de gând să înfiinţăm un comitet director pentru a identifica şi rezolva eventualele probleme ridicate de construirea Coridorului Sudic”, a declarat Marcos Sefcovici, vicepreşedinte al Comisiei pentru energie, citat de AFP.
El a afirmat că Azerbaidjanul şi Turcia au cerut UE lansarea acestei iniţiative, pentru a fi sigure că Europa va contribui la proiectul Coridorului Sudic şi a precizat că cele două state au dat „asigurări ferme” în ceea ce priveşte implicarea lor în construirea acestui gazoduct, care ar trebui „să aducă gazul la frontiera europeană până în 2020”.
În paralel, săptămâna trecută, Rusia şi-a manifestat dorinţa de a construi, împreună cu o companie din Turcia, un gazoduct capabil să livreze 63 de miliarde de metri cubi de gaz dinspre Rusia către Turcia.
Marţi, România, Grecia şi Bulgaria au semnat un acord de cooperare la Bruxelles pentru dezvoltarea unei infrastructuri regionale de gaze naturale şi şi-au arătat disponibilitatea de a sprijini proiectul Coridorului Sudic.