UE continuă planurile în vederea suspendării Spațiului Schengen
Miniștrii de Interne din statele UE au convenit să continue planurile în vederea suspendării Spațiului Schengen, ceea ce va permite țărilor să impună controalele la frontiere pentru maximum doi ani, informează Financial Times.
Planul a fost prezentat săptămâna trecută de Luxemburg, stat care deține președinția Consiliului UE. Germania a fost principalul susținător al acestei propuneri în cadrul reuniunii desfășurate la Bruxelles.
„Miniştrii au convenit că, dacă există probleme serioase care pun în pericol spaţiul, trebuie să avem un cadru european comun pentru gestionarea frontierelor pentru şase luni şi chiar mai mult”, a declarat după reuniune ministrul luxemburghez pentru Migraţie, Jean Asselborn.
Potrivit articolului 26, pot fi introduse controale suplimentare în situații excepționale, mai precis dacă există „deficienţe serioase persistente” la frontierele blocului. Unii oficiali europeni consideră că UE se confrunta chiar cu o astfel de situație.
„Am rămas fără răspunsuri uşoare? Ne-au mai rămas doar opţiunile proaste. Acestea sunt opţiuni dureroase şi necesită încălcarea unor tabuuri şi adoptarea unor măsuri pe care în mod instinctiv nu vrem să le luăm. Aceasta este responsabilitatea pe care o au liderii noştri acum”, a declarat un oficial UE.
Oficialii au discutat și posibilitatea de a suspenda Grecia din Schengen, ceea ce ar forţa cetăţenii greci să prezinte paşapoartele atunci când circulă în alte țări.
De asemenea miniştrii de Interne au discutat, de asemenea, despre planul de repartizare a imigranților între statele membre. Până în prezent, doar 159 dintre cei 160.000 de solicitanţi de azil au fost transferaţi, dintre care numai 30 din Grecia.