UE blochează conturile lui Hosni Mubarak, sub acuzația de deturnare de fonduri

UE blochează conturile lui Hosni Mubarak, sub acuzația de deturnare de fonduri
Uniunea Europeană a decis luni blocarea conturilor fostului preşedintelui egiptean Hosni Mubarak şi ale altor 18 apropiaţi ai săi, sub acuzația de "deturnare a fondurilor publice egiptene", relatează AFP....

Uniunea Europeană a decis luni blocarea conturilor fostului preşedintelui egiptean Hosni Mubarak şi ale altor 18 apropiaţi ai săi, sub acuzația de „deturnare a fondurilor publice egiptene”, relatează AFP. Decizia a fost aprobată cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Afacerilor Externe, ce a avut loc la Bruxelles.

UE va publica lista completă a persoanelor vizate în Jurnalul oficial, care va apărea până la sfârşitul acestei săptămâni.

Pe lângă membrii familiei lui Mubarak, lista va cuprinde și o serie de personaje-cheie ale fostului regim, printre care un fost ministru de Interne şi oficial al partidului fostului lider, a precizat un diplomat al UE.

După ce a condus Egiptul timp de 30 de ani, Hosni Mubarak a fost forțat să demisioneze pe data de 11 februarie, din cauza protestelor generale.

Presa egipteană a vorbit despre existența unor conturi secrete ale fostului preşedinte în bănci din ţară, inclusiv depozite în valoare de sute de milioane de dolari pe numele unor membri ai familiei sale.

Alți foști miniştri și oameni de afaceri din timpul regimului Mubarak au fost arestaţi, în timp anumiți oficiali au primit interdicţie de a părăsi teritoriul țării și le-au fost blocate bunurile. Unii dintre ei vor fi judecaţi în săptămânile următoare pentru fraude şi deturnări de fonduri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`