Forțele armate ucrainene au primit un lot de transportoare blindate turcești „Kirpi”. Alte 150 unități se preconizează că vor fi livrate în viitor. Informaţia a fost transmisă marți, pe Telegram, Yuriy Mysiagin, un adjunct din Comitetul pentru Securitate Națională, Apărare și Informații.
„Soldații noștri sunt sprijiniți de parteneri străini. Întreaga lume dorește ca Ucraina să obțină victoria. Noile transportoare blindate turcești Kirpi au fost predate Forțelor Armate. O altă livrare de 150 de unități este așteptată în curând”, a anunțat Yuriy Mysiagin.
„Două brigăzi folosesc deja vehiculele”, a adăugat acesta.
Vehiculul oferă protecție împotriva gloanțelor perforante, a minelor, a dispozitivelor explozive improvizate (IED) sau a altor amenințări balistice până la nivelul 3 al STANAG 4569.
Kirpi MRAP poate fi înarmat cu o mitralieră de 7,62 mm sau cu una 12,7 mm. Turela poate fi controlată de la distanță.