Ucrainenii pregătesc o contraofensivă uriaşă: Zelenski a ordonat ca un milion de oameni să fie mobilizaţi

Publicat: 11 07. 2022, 11:24
Actualizat: 11 07. 2022, 11:42
Ucraina a decis să-și retragă trupele de menținere a păcii din Kosovo: 40 de militari urmează să revină în scurt timp în țară. Foto: Instagram

Trupele ucrainene pregătesc o uriașă contraofensivă în sudul Ucrainei. Mișcarea ar veni după ce Volodimir Zelenski a dat un ordin privind mobilizarea generală.

Un milion de ucraineni, mobilizați pentru o contraofensivă de amploare

Un milion de ucraineni vor participa la contraofensiva din sudul Ucrainei și vor încerca să recucerească teritoriile ocupate de ruși, a anunțat ministrul ucrainean al Apărării, potrivit Sky News.

Un milion de soldați echipați cu armament occidental vor fi mobilizați cu scopul de a recupera teritoriul din sudul țării, a declarat ministrul apărării Oleksii Reznikov.

„Înțelegem că, din punct de vedere politic, este foarte necesar pentru țara noastră. Președintele a dat ordin șefului armatei să elaboreze planuri. După aceea, statul major general își face temele și va spune că pentru a atinge acest obiectiv avem nevoie de XYZ”, a explicat Reznikov.

Preşedintele Volodimir Zelenski a ordonat armatei ucrainene să recucerească zonele de coastă vitale pentru economia ţării.

Demnitarul a lăudat ajutorul omologilor occidentali, în special cel al britanicilor, pentru aprovizionarea și modernizarea armatei Ucrainei.

Ucraina va primi 400 milioane de dolari din partea SUA

Președintele american Joe Biden a semnat un nou pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Astfel, liderul de la Washington crede că va oferi Kievului un avantaj tehnologic în războiul împotriva Rusiei.

Acest ajutor, care se ridică 400 milioane de dolari, cuprinde patru sisteme de lansatoare de rachete multiple HIMARS şi muniţii, care au permis deja forţelor ucrainene să atace ţinte – ca depozite de muniţii – cu rachete trase din afara razei de acţiune a artileriei ruse, a precizat un înalt responsabil al Pentagonului.

Cu astfel de sisteme HIMARS, „Ucraina a reuşit să lovească ţinte ruseşti mult în spatele liniei frontului şi să perturbe operaţiuni ale artileriei ruse”, a explicat acest înalt oficial american, citat de agerpres.