Ucrainenii au confirmat primele lupte cu soldații nord-coreeni din regiunea Kursk, a transmis Andrii Kovalenko, șeful departamentului de combatere a dezinformării din cadrul Consiliului Național de Apărare și Securitate al Ucrainei.
Informația a fost oferită fără alte detalii referitoare la interacțiunile de luptă. Kievul a transmis că desfășurarea trupelor nord-coreene pe front este o chestiune de zile și că Rusia ar intenționa să trimită în jur de 12.000 de soldați nord-coreeni pe câmpul de luptă, conform Adevărul.
În regiunea Kursk sunt aproximativ 8.000 de militari nord-coreeni care ajută militarii ruși împotriva ucrainenilor.
Un soldat nord-coreean grav rănit a vorbit despre un atac sângeros în apropierea satului Liumbimovka.
„Am fost patruzeci, dar toți sunt morți. Acum sunt singur aici, nu mai am nimic de pierdut”, a spus el.
El a povestit că cei doi frați ai săi au fost uciși și că el a supraviețuit pentru că s-a ascuns sub cadavre. Acesta mai spune că lor li s-a transmis că vor păzi infrastructura, dar de fapt au fost trimiși la un asalt în regiunea Kursk, fiind „trădați”.
„Rușii nu ne-au furnizat nimic. Ne-au aruncat într-un asalt fără informații prealabile, fără muniție, fără arme normale”, mai spune soldatul.