Ucraina susține că o să elibereze Crimeea. „Nimic nu se va întâmpla fără forță”

Publicat: 26 12. 2022, 13:43
Actualizat: 26 12. 2022, 14:54
Volodimir Zelenski Foto: Hepta - DPA Images

Ucraina intenționează să elibereze peninsula Crimeea, care în prezent se află sub ocupație de rusă, folosindu-se de forță militară și diplomație, după cum a explicat Kirilo Budanov, șeful Direcției de Informații a Ucrainei, informează de The Kyiv Independent.

Nimic nu se va întâmpla fără forță. Trupele noastre vor merge acolo cu armele în mână”, a declarat Budanov, adăugând după că Ucraina o să recupereze toate teritoriile invadate de Rusia.

,,Rusia se află într-o fundătură”

„Ucraina este o țară recunoscută la granițele anului 1991 și cine nu este de acord cu acest lucru nu este de acord cu ordinea mondială care există de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și cu principiile ONU”, a specificat șeful spionajului militar ucrainean, potrivit digi24.ro.

Budanov a adăugat că frontul ucrainean nu va suferi schimbări majore în timpul iernii, pentru că „Rusia se află în prezent într-o fundătură”.

Trupele ruse nu reușesc să se impună în Bahmut, regiunea Donețk, aceasta fiind singura zonă în care ofensiva Rusiei mai este prezentă.