Ministrul Apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, a solicitat marţi Occidentului să trimită un număr mult mai mare de sisteme de artilerie de precizie, și a precizat că acestea ar putea „schimba jocul” şi ar putea crea o contraofensivă în faţa Rusiei.
SUA au livrat mai multe sisteme de artilerie de precizie Himars de la mijlocul lunii iunie, având o rază de acţiune de 80 de kilometri.
Ministrul Apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, a declarat că „Aceste sisteme ne-au permis să distrugem circa 30 de posturi de comandament şi depozite pentru stocarea de muniţii”, a spus el la Atlantic Council, conform AFP și Agerpres.
„Acest lucru a redus semnificativ avansul ruşilor şi a redus enorm intensitatea tirurilor lor de artilerie. Prin urmare, funcţionează. Le suntem recunoscători partenerilor noştri”, a mai specificat el.
Acesta a mai adăugat și faptul că „Pentru o contraofensivă eficientă, cred că am avea nevoie de cel puţin 100” de sisteme Himars. „Acest lucru ar putea schimba jocul pe câmpul de luptă”, a mai spus oficialul din Ucraina.
De asemenea, ministrul apărării din Ucraina a solicitat și furnizarea de sisteme cu rază de acţiune mai lungă, între 100 şi 150 de kilometri pentru a deconecta soldații ruși de dispozitivul lor de sprijin.
Acest ajutor, care se ridică 400 milioane de dolari, cuprinde patru sisteme de lansatoare de rachete multiple HIMARS şi muniţii. Administratia Biden va trimite inca patru HIMARS ca parte a unui pachet de armament in valoare de 400 de milioane de dolari, se anunța săptămâna trecută.
Sistemele de rachete HIMARS, donate de Occident Ucrainei fac o diferență „uriașă” pe campul de lupta, a afirmat Ministrul ucrainean al apararii.
„HIMARS au facut deja o diferenta URIASA pe campul de lupta”, a scris Oleksii Reznikov pe Twitter. „Mai multe astfel de arme, precum si munitie si echipament ne vor spori forta si vor ajuta la demilitarizarea statului terorist. Apreciez foarte mult eforturile depuse de presedintele SUA si secretarul american al apararii pentru a sprijini lupta Ucrainei pentru libertate!”, a adaugat el.