Două rachete rusești au trecut razant pe lângă o centrală nucleară din Ucraina, sâmbătă, anunță autoritățile de la Kiev.
Informația a fost confirmată de compania de stat ucraineană Energoatom. Potrivit reuters.com, la orele locale 8:25 şi 8:27, cele două proiectile au fost înregistrate zburând pe lângă centrala nucleară din regiunea Mikolaiv, aflată la circa 130 de kilometri nord de coasta ucraineană a Mării Negre.
„Ameninţarea de a lovi reactorul, cu posibile consecinţe, un dezastru nuclear, a fost din nou ridicată. Acesta este un alt act de terorism nuclear al Federaţiei Ruse, care ameninţă securitatea întregii lumi!”, a afirmat Energoatom.
Ukraine says two Russian cruise missiles „flew dangerously close to” the South Ukrainian Nuclear Power Plant this morning. „This is another act of Russian nuclear terrorism which puts the security of the whole world in danger.” https://t.co/MsLt4N5v5p
— Mark MacKinnon (@markmackinnon) February 18, 2023
Imediat după incident, Energoatom a apelat la Autoritatea Internaţională pentru Energie Atomică pentru a lua măsurile necesare pentru a institui o zonă de interdicţie aeriană deasupra tuturor instalaţiilor nucleare din Ucraina.
În dimineața zilei de 18 februarie, conform Forțelor Armate ucrainene, Rusia a lansat patru rachete Kalibr asupra Ucrainei. Două au fost doborâte, una a lovit o țintă militară în Hmelnytsky, iar o alta a lovit o stație de transport public, a declarat guvernatorul regiunii Hmelnytsky Serhiy Hamaliy.