Ucraina: Peste 3.000 de deţinuţi au cerut mobilizarea în armată. Ce vor primi aceștia în schimb? Legea a fost promulgată de Zelenski
Peste 3.000 de deţinuţi de drept comun, care sunt închiși în penitenciarele din Ucraina, au cerut să fie mobilizaţi în armată.
Ce lege a promulgat Volodimir Zelenski
Cererile au venit după ce preşedintele Volodimir Zelenski a promulgat, vineri, o lege care permite eliberarea condiţionată a deţinuţilor dispuşi să meargă pe front pentru a lupta în războiul cu Rusia, conform datelor prezentate, marţi, de vice-ministrul ucrainean al justiţiei, Olena Visotska, citate de agenţia EFE, conform tvrinfo.ro.
Circa 20.000 de deţinuţi ar urma să solicite înrolarea în armată în schimbul eliberării condiţionate din închisoare, conform estimărilor Kievului.
Cererile de eliberare condiţionată prezentate sunt studiate pentru a se stabili conformitatea lor cu dispoziţiile legii, care prevede că nu pot beneficia de eliberarea condiţionată cei condamnaţi pentru asasinate multiple, violuri, fapte de corupţie politică şi infracţiuni împotriva securităţii naţionale.
Ce spun unii analiști despre efectivele de luptă ale Ucrainei
Insuficienţa efectivelor de luptă este considerată de unii analişti drept cea mai serioasă problemă a armatei ucrainene, care trebuie să facă faţă pe mai multe sectoare ale frontului acţiunilor ofensive ale trupelor ruse, ce sunt mai numeroase şi mai bine echipate.
Preşedintele Zelenski a promulgat, tot vineri, o lege separată care creşte amenzile pentru cetăţenii ucraineni, care se sustrag mobilizării. De asemenea, anterior, a fost adoptată şi promulgată o lege care scade vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani.