Ucraina: Peste 1.000 de mineri protestează la sediul preşedinţiei

Ucraina: Peste 1.000 de mineri protestează la sediul preşedinţiei
Foto: citynews.ro

Peste 1.000 de mineri ucraineni au protestat miercuri în faţa sediului administraţiei prezidenţiale din Kiev, reușind să rupă cordonul de securitate format de poliţişti, relatează Interfax Ucraina, citat de Mediafax.

 Protestatarii, care au făcut gălăgie şi au avut un comportament agresiv, au reușit să ajungă aproape de sediului administraţiei prezidenţiale, rupând cordonul de securitate format de ofiţeri ai Gărzii Naţionale, care încercau să menţină ordinea publică.

Protestul intervine după ce al treilea congres al minerilor ucraineni din industria cărbunelui a decis marţi să se adreseze preşedintelui Petro Poroşenko, pentru a cere demiterea ministrului Energiei şi Industriei Miniere, Volodimir Demcişin, precum și o reuniune a Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare, pentru a stabili o serie de măsuri în vederea soluţionării crizei din industria cărbunelui.

Congresul a insistat de asemenea să fie adoptate amendamente la bugetul naţional, pentru suplimentarea fondurilor alocate minelor de cărbune.

În cazul în care cererile lor nu vor fi satisfăcute, minerii intenţionează să declanşeze o grevă la nivel naţional.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)