Ucraina nu se teme de rezultatul alegerilor din SUA, spune Dmytro Kuleba: „Trump este o persoană cu care poți lucra. Trebuie doar să știi cum să lucrezi cu el”

Ucraina nu se teme de rezultatul alegerilor din SUA, spune Dmytro Kuleba: „Trump este o persoană cu care poți lucra. Trebuie doar să știi cum să lucrezi cu el”
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmytro Kuleba, nu crede că eventuala revenire a lui Donald Trump la Casa Alba ar putea afecta negativ sprijinul american pentru Ucraina dacă abordarea este una potrivită, relatează Yahoo! News.

Ce a spus Dmytro Kuleba despre Donald Trump, cu alegerile din SUA la orizont

Șeful diplomației ucrainene a vorbit despre perspectivele sprijinului pentru Ucraina în eventualitatea în care Donald Trump câștigă alegerile prezidențiale americane din 2024.

„Trump este cunoscut, aș spune, pentru acțiunile sale ultra-caristmatice, reputația sa și afirmațiile sale. Însă cine a vândut prima armă americană către Ucraina? Președintele Trump, (rachete, n.r.) Javelin. Cine a lansat programul de livrări gratuite ale primelor nave, ambarcațiunile Island și Mark VI, către Ucraina? Trump. Cine s-a luptat cu proiectul Nord Stream 2 și a impus sancțiuni bine-cunoscutei, dar deja uitatei nave Fortuna care a așezat această conductă? Trump a fost”, a declarat Dmytro Kuleba.

Oficialul ucrainean a respins și eventuale acorduri cu Putin.

„De aceea, Trump este o persoană cu care poți lucra; trebuie doar să știi cum să lucrezi cu el. Dacă ajunge la alegeri și câștigă, va fi complet diferit de președintele Joe Biden, căruia îi suntem extrem de recunoscători pentru tot. Există o mulțime de „dacă”, dar Ucraina nu ar trebui să se teamă de nimic, de nicio alegere și de niciun actual sau viitor politician”, a adăugat ministrul Kuleba.

Donald Trump a afirmat în repetate rânduri că are capacitatea de a asigura rapid pacea în Ucraina în cazul în care redevine președinte al SUA.

În noiembrie a fost invitat de președintele Volodimir Zelenski să efectueze o vizită în Ucraina, însă a refuzat, invocând un „conflict de interese” cu administrația Biden.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`