Într-o postare pe Telegram, Mykhailo Podolyak, consilierul președintelui Volodimir Zelenski, a negat cu vehemență că Ucraina se află în spatele atentatului terorist de la sala de concerte din Moscova.
„Să fim clari, Ucraina nu are absolut nimic de-a face cu aceste evenimente”, a precizat acesta, potrivit BBC.
Şi Legiunea Libertatea Rusiei, un grup de luptători ruşi anti-Kremlin cu baza în Ucraina, a negat orice implicare în atacul armat ucigaş de vineri asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei.
”Subliniem că Legiunea nu luptă împotriva civililor ruşi”, a declarat grupul, care pune atacul pe seama „regimului terorist al lui Putin”.
Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zakharova, a calificat cele întâmplate drept un atac terorist sângeros.
Zakharova a criticat declarațiile oficialilor SUA potrivit cărora Ucraina nu a fost implicată în incident.
“Casa Albă nu are dreptul să acorde indulgență nimănui”, a declarat Zakharova.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, a declarat pe canalul său Telegram că teroriștii înțeleg doar teroarea de represalii, iar forța trebuie contracarată cu forță.
„Dacă se stabilește că aceștia sunt teroriști ai regimului de la Kiev, este imposibil să se facă altfel cu ei și cu inspiratorii lor ideologici. Toți aceștia trebuie găsiți și distruși fără milă ca teroriști. Inclusiv oficialii statului care au comis o astfel de atrocitate”, a scris el.
Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi peste 100 rănite vineri seara într-un atac comis de bărbaţi înarmaţi asupra sălii de concerte din complexul Crocus City Hall, de la periferia Moscovei, conform bilanţului provizoriu anunţat de forţele de securitate (FSB).