Ucraina mai controlează doar 20% din Severodonețk, cel mai mare oraș din Lugansk care nu a fost cucerit de forța rusă de invazie

Publicat: 01 06. 2022, 17:01
Actualizat: 01 06. 2022, 17:05
Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Sergei Chuzavkov

Forțele ucrainene mai controlează doar o cincime din teritoriul Severodonețk, oraș aflat în regiunea Lugansk din estul Ucrainei, dar există în continuare speranța că pot împiedica trupele ruse să preia controlul deplin, a declarat primarul Oleksandr Stryuk, miercuri, pentru Reuters.

Ucraina mai controlează doar 20% din orașul Severodonețk

Este vorba despre cel mai mare oraș pe care îl mai controlează Kievul în regiunea est-ucraineană Lugansk, oraș în care forțele ruse au pătruns săptămâna trecută, după săptămâni întregi de bombardamente.

Dacă forța rusă de invazie capturează Severodonețk și Lysychansk, va controla întregul Lugansk, una dintre cele două provincii separatiste din Donbas pe care Moscova le pretinde în numele separatiștilor pro-ruși și unde trupele ucrainene și rebelii se luptă încă din 2014.

Autoproclamata independență a așa-ziselor „republici populare” Donețk și Lugansk nu fusese recunoscută nici măcar de Federația Rusă până în zilele premergătoare invaziei lansate în 24 februarie.

La ora actuală, forțele ruse controlează 60% din oraș, în timp ce Ucraina deține 20%, iar restul teritoriului a devenit „no man`s land” (tărâmul nimănui, în traducere), spune Oleksandr Stryuk, șeful administrației ucrainene din oraș, care a refuzat să divulge locul în care se află.

Porțiunea de 20%, a continuat el, „este apărată acerb de forțele noastre armate”.

„Trupele noastre mențin liniile defensive. Se încearcă îndepărtarea trupelor ruse”, a adăugat oficialul.

„Avem speranța că, în ciuda tuturor lucrurilor, vom elibera orașul și nu vom permite să fie ocupat complet”, a subliniat Oleksandr Stryuk.

Potrivit oficialului, în oraș mai sunt între 12.000 și 13.000 de persoane, însă infrastructura critică a fost distrus și nu există acces pentru eventuale transporturi de alimente.

„(Oamenii) locuiesc în condiții de bombardament constant, iar acum se desfășoară și lupte de stradă, ceea ce a sporit pericolul pentru populația civilă”, a mai spus primarul din Severodonețk.