Explozii asurzitoare la un depozit de muniţii din estul separatist al Ucrainei. Deflagraţiile au avut loc în apropiere de Lugansk şi s-au auzit la kilometri distanţă, în timp ce flăcările au luminat cerul, informează B1 TV.
Potrivit autorităţilor locale, cel puţin doi oameni au murit şi patru au fost răniţi, în timp ce sute de locuitori au fost evacuaţi.
Exploziile de la depozitul militar de la Svatove au fost urmate de un incendiu de proporţii, care a cuprins o zonă de 9.000 de metri pătraţi. Flăcările s-au răspândit apoi la casele oamenilor, iar 200 de locuitori au fost evacuaţi. Deflagraţiile au continuat minute în şir, timp în care bucăţi de şrapnel au fost aruncate până la trei kilometri distanţă. Satele din apropiere au rămas fără curent şi electricitate.
Potrivit presei ruse, depozitul adăpostea trei tone şi jumătate de muniţie, dar motivul exploziilor nu este cunoscut. Zona se află sub controlul separatiştilor pro-ruşi, care au precizat că incendiul va fi foarte greu de stins.