Ucraina este nevoită să recicleze proiectilele neexplodate, din cauza penuriei de muniție

Publicat: 09 04. 2023, 15:21
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Trupele ucrainene își raționalizează obuzele, deoarece se confruntă cu penuria de muniție, a relatat The Washington Post. Vechile muniții neexplodate și imprimantele 3D pentru fabricarea de muniții de mici dimensiuni ajută la acoperirea deficitului.

Soldații reciclează vechile muniții neexplodate

Potrivit unui reportaj realizat de The Washington Post, Brigada 59 motorizată din estul Ucrainei obișnuia să tragă peste 20 sau 30 de obuze pe zi cu un obuzier din epoca sovietică – o armă de artilerie similară unui tun. În ultima vreme, ei trag doar unul sau două – și uneori niciunul.

În încercarea de a inova, soldații reciclează vechile muniții neexplodate și folosesc imprimante 3D pentru a fabrica muniții mici care pot fi lansate din drone, potrivit Post.

Militarii sunt mai selectivi și mai preciși cu țintele lor pentru a nu irosi obuze.
Chiar și așa, Ucraina continuă să tragă aproximativ 7.700 de obuze pe zi – a declarat un oficial ucrainean, sub rezerva anonimatului. Rusia trage de trei ori mai mult, potrivit unor estimări.

Aprovizionarea Ucrainei cu suficiente echipamente pentru a ține piept unei ofensive rusești este un lucru, a declarat la începutul acestei luni Michael Kofman, director al programului de studii privind Rusia din cadrul Center for Naval Analyses.

Cu totul altceva este ca aliații să fie capabili să furnizeze suficiente echipamente „pentru a obține un avantaj decisiv asupra forțelor rusești”, a spus el.

În februarie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat: „Războiul din Ucraina consumă o cantitate enormă de muniție și epuizează stocurile aliate”.

„Rata actuală a cheltuielilor cu muniția din Ucraina este de multe ori mai mare decât rata noastră actuală de producție”, a adăugat el, spunând că aliații ar trebui să investească și să se extindă în producția de muniție pentru Ucraina.

Administrația Biden a promis să trimită Ucrainei peste 200.000 de cartușe de artilerie, rachete și tancuri, însă SUA se confruntă cu un deficit de producție extrem de mare, potrivit Insider.