Ucraina a primit de la SUA sistemul antiaerian cu rachete care apără Wasington, DC

Publicat: 07 11. 2022, 16:06
Actualizat: 07 11. 2022, 18:05
Ucraina a primit de la SUA sistemul antiaerian cu rachete care apără Wasington, DC, sursă foto: captură YT

Noi sisteme de apărare antiaeriană trimise de aliații occidentali au sosit în Ucraina. Informația este confirmată de ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, citat de CNN.

Casa Albă a anunțat în octombrie că va accelera expedierea în Ucraina a două sisteme NASAMS

„Aceste arme vor întări semnificativ armata ucraineană și vor face mai sigur cerul deasupra Ucrainei. Vom continua să doborâm țintele inamice care ne atacă, mulțumită partenerilor noștri: Norvegia, Spania și Statele Unite”, a scris Reznikov, luni, pe Twitter.

El a precizat că este vorba despre sisteme NASAMS și Aspide.
SUA s-au angajat astă vară să trimită Ucrainei opt sisteme NASAMS (National Advanced Surface to Air Missile Systems, sisteme avansate de rachete sol-aer, n.r.).

Casa Albă a anunțat în octombrie că va accelera expedierea în Ucraina a două astfel de sisteme.
Sistemele NASAMS sunt proiectate să utilizeze proiectile cu rază scurtă sau medie și sunt capabile să contracareze rachetele rusești.

Aceleași sisteme sunt utilizate pentru a apăra spațiul aerian al capitalei americane, Washington, DC, menționează CNN.