Ucraina a interzis emisia televiziunii ruse de ştiri de business RBK-TV pe teritoriul său

Publicat: 11 08. 2014, 15:07

Autoritățile ucrainene au interzis emisia încă unei televiziuni ruse de știri, motivul fiind „în interesul securităţii informaţiei”, informează broadbandtvnews.com.

Într-o declaraţie de presă, Consiliul audiovizualului din Ucraina informează că a decis interzicerea emisiei televiziunii de știri business RBK-TV din cauză că ea nu respectă legislaţia din Ucraina şi nici cea europeană.

RBK-TV se adaugă astfel unei liste de alte televiziuni ruse care au fost interzise în Ucraina, ce include First Channel, RTR Planeta şi Rossiya 24.

Emisia acestor televiziuni a fost suspendată din cauză că „ele nu informau corect telespectatorii”.