Ucraina a atacat în premieră altă regiune rusă. Se află la sute de kilometri de graniță
Ucraina a lovit în această săptămână, pentru prima dată, o regiune rusă care se află la sute de kilometri de graniță.
Ucraina vizează depozite de petrol
Depozitul de petrol Zenit, din regiunea rusă Kirov, a fost vizat, miercurim de dronele ucrainene. Rusia a doborât două dintre ele, iar alte trei au căzut și au provocat un incendiu într-un oraș din apropiere. Nu au fost raportați răniți, dar două depozite de petrol au luat foc, conform știtrileprotv.
Este prima dată când Ucraina atacă regiunea Kirov, aflată la peste 800 de kilometri de granița dintre Rusia și Ucraina.
Kievul a lovit, miercuri, și un depozit de petrol din regiunea Rostov din Rusia, iar guvernatorul a declarat că nu s-au înregistrat victime, iar pompierii lucrau din greu pentru a lichida incendiul.
Dar, depozitul de petrol Kavkaz, tot din regiunea Rostov, este în flăcări de zece zile și imaginile din satelit arată că acesta continuă să se extindă.
Incursiunea din Kursk
Atacurile cu drone sunt lansate în urma incursiunii Ucrainei în regiunea Kursk, începută în 6 august. De atunci, ucrainenii au preluat controlul a peste 1.000 km pătrați de teritoriu și 92 de așezări, a declarat Zelenski.
Vladimir Putin le-a ordonat forțelor ruse să îndepărteze soldații ucraineni din regiunea Kursk până la data de 1 octombrie.