Decizie controversată în cazul jurnalistului Jamal Khashoggi. Oficialii arabi au interzis cercetarea unui puţ de la locul crimei

Publicat: 24 10. 2018, 17:47

Oficialii din Arabia Saudită nu au permis anchetatorilor turci să percheziţioneze un puţ situat în grădina consulatului Arabiei Saudite din Istanbul. Aici ar fi scena uciderii unui ziarist critic al Riadului, Jamal Khashoggi. Autorităţile încearcă să găsească trupul neînsufleţit al jurnalistului.

Poliţiştii turci au efectuat două percheziţii la consulatul Arabiei Saudite, în 2 octombrie. Acestora le-a fost interzis, însă, să verifice gradina aflată în curtea consulatului, dar şi puţul de acolo, a anunțat agenția turcă de presă Anadolu, preluată de AFP.

Jamal Khashoggi este un editorialist în vârstă de 59 de ani, care colabora cu Washington Post. Acesta a fost ucis în consulatul general al țării sale din Istanbul de o echipă de 15 agenți saudiți.