În Copenhaga, turiștii care sunt atenți la mediu încojurător vor fi răsplătiți de autoritățile locale, care au anunțat că iau în calcul măsuri prin care să încurajeze vizitatorii să fie mai prietenoși cu natura.
Vizitatorii care vor ajuta la strângerea gunoaielor, vor primi preparate și băuturi gratis. Aceeași răsplată se aplică și în cazul celor care vor opta să se deplaseze prin oraș folosind transportul în comun sau bicicletele, potrivit Știrile ProTv.
Acest program va intra în vigoare de la jumătatea lunii iulie, respectiv de pe data de 15. Până acum, 24 de companii, dintre care cafenele și restaurante, s-au înscris în acest program al autorităților locale.
Turiștii care vor să se bucure de aceste beneficii și să ajute mediul în același timp, vor avea doar o lună la dispoziție.