Restaurantele din Grecia se pregătesc pentru sezonul de vară, însă efectele războiului din Ucraina au început să se resimtă. Astfel, prețul unui souvlaki, produs popular în rândul turiștilor și al localnicilor, a crescut în medie cu 30%.
Gustarea costă acum 3,30 euro în medie în zona Atenei, cu 30% mai mult decât vara trecută. În condițiile în care costul principalelor sale ingrediente – carne, legume și ulei de floarea-soarelui – este în creștere puternică, împreună cu prețurile energiei, din cauza războiului și a pandemiei, asupra lanţurilor de aprovizionare, acest lucru evidenţiază unele dintre principalele presiuni cu care se confruntă economia mondială, potrivit Reuters.
„Războiul din Ucraina ne-a afectat foarte mult. Clienţii greci au scăzut substanţial”, a spus Thanasis Golas, în vârstă de 79 de ani, proprietarul unuia dintre cele mai vechi magazine de kebab din districtul Monastiraki, aflat la umbra Acropolei.
„Clienții greci s-au redus drastic”, a adăugat acesta.
„În trecut îmi cumpăram două-trei souvlaki, astăzi am cumpărat doar unul, pentru că este foarte scump, iar salariile sunt mici acum”, spune Morina Ntotsi, o femeie de serviciu în vârstă de 58 de ani, care câștigă 720 de euro pe lună.
Sindicatul Grill and Restaurant din Atena spune că prețul cărnii de porc a crescut cu 30% în ultimele 12 luni, uleiul de floarea soarelui importat în general din Ucraina cu 125% și facturile la electricitate cu peste 100%.
„Sper că războiul se va sfârși curând”, a spus Spyros Bairachtaris, a cărui familie deține un restaurant lângă Acropole de mai bine de 140 de ani și care se luptă să-și păstreze souvlaki-ul la sub 3 euro pe porție.